Trucuri pentru ruj roșu rezistent cât mai mult timp

Principalul secret pentru ca un ruj roșu să fie rezistent cât mai mult timp constă în hidratare. Așadar, înainte de orice, trebuie să aplici un balsam de buze hrănitor sau un exfoliant obținut din miere cu zahăr.

Rujul poate deveni rezistent și persistent pe buze printr-o simplă mișcare. Tot ce trebuie să faci este să aplici rujul pe buze, după care să aplici peste un strat de șervețel. Cu o pensulă aplică un strat consistent de pudră peste servețel, aceasta va trece prin șervețel așezându-se frumos pe buze. Astfel, rujul roșu va avea o culoare intensă și va fi mult mai rezistent.

Expertul in make-up Pallavi Symons explică în următorul tutorial cum se procedează. Este extrem de simplu și merită încercat!

Dacă nu ai timp să urmezi acești pași, poți apela la rujurile care promit rezistenţă la transfer şi o durată de ore bune. Rujurile Max Factor Lipfinity sunt foarte rezistente și accesibile la preț. Recomandăm înainte folosirea unui balsam de buze de calitate, precum Hydra Essential Moisture Repairing de la Clarins sau Biotherm Beurre de Levres, îmbogățit cu 5 uleiuri vegetale, care asigură o bază excelentă pentru buze.

Accesibile la preț sunt și rujurile pigmentate de la Revlon, cremoase şi rezistente. Dacă îți dorești ceva mai deosebit și mai hidratant poți încerca rujurile deosebite Lancome. Excelent ni s-a părut şi rujul Pure Color Envy în nuanța 313, un ruj roșu rezistent cât mai mult timp, care nu usucă deloc buzele și le oferă un finisaj catifelat.

Ține cont de toate aceste trucuri și vei obține cu siguranță o culoare intensă, rezistentă, care nu se va întinde și va arăta perfect. În plus, vei avea instant un aer sofisticat și vei emana încredere oriunde mergi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *